De la 100 de filme documentare, cate producea inainte de 1990, Sahiafilm ajunsese, dupa 2000, in colaps total, cu o datorie de 14 miliarde la stat; din 2006 a intrat pe profit

Desi Studioul Cinematografic Sahiafilm SA este asimilat cu ideea de film documentar, in realitate institutia a fost un simplu prestator de servicii pentru diverse ministere. In principiu, asa a si ramas, cu toate ca, in aprilie 2006, AVAS anunta preluarea institutiei de la Ministerul Culturii si Cultelor, in scopul privatizarii. De privatizat nu s-a privatizat nici astazi (se afla tot in subordinea MCC), dar nici nu e subventionata de stat.
Astazi, studioul este de nerecunoscut. Mobilierul a fost schimbat, arhiva e depozitata in conditii civilizate, in subsolul cladirii din Aviatorilor (celalalt imobil se afla pe J.L. Calderon), numarul salariatilor a crescut de la 25 la 40, salariile - de asemenea, datoriile sunt achitate la zi si se vorbeste chiar de profit. In plus, are un studio de sunet, aparatura TV, inclusiv car de reportaje.
Sahiafilm a luat fiinta in 1949 si producea, in anii comunismului, pâna la 100 de documentare pe an. In 1971, prin „Apa ca un bivol negru“ (un reportaj despre inundatiile din mai 1970, la care au contribuit sapte realizatori), isi facea debutul o importanta generatie de regizori, dintre care s-au afirmat mai ales Dan Pita, Mircea Veroiu si Stere Gulea. Dupa 1990, institutia a fost aparent abandonata. In realitate, a devenit tinta unor interese majore si… imobiliare. Con-form unui scenariu clasic, a fost pusa pe butuci, cu scopul de-a fi cumparata pe nimic. Dar acum pretextul nerentabilitatii nu mai poate fi invocat. Inamicul public al studioului Sahiafilm s-a dovedit a fi, de-a lungul timpului, chiar institutia tutelara, respectiv Ministerul Culturii si Cultelor.

De unde veneau datoriile
Jocul de interese a iesit la iveala in 2005, când director la Sahiafilm era Ioan Carmazan. Studioul nu mai produsese niciun film din anul 2000 si avea datorii uriase, de aproximativ 14 miliarde lei. Cu chiu cu vai, Carmazan a reusit sa faca doua documentare si, miscare providentiala pentru institutie, sa obtina de la Adrian Sârbu un angajament scris, prin care acesta se obliga sa achite esalonat, pâna in martie 2006, datoriile pe care le avea la Sahiafilm si care, la rândul lor, au generat datoriile la stat ale acesteia din urma.
Ce se intâmplase, de fapt? Incepând din 1998, Fundatia Pro a inchiriat de la Sahiafilm imobilul din str. Jean-Louis Calderon nr. 33, mai intai o parte (768 mp), apoi in intregime (2.400 mp). Conform contractului incheiat, Fundatia Pro trebuia sa achite lunar aproximativ 10.000 de euro. Pâna in 2001, nu s-a platit insa niciun leu si, cu toate acestea, contractul a fost reinnoit. Dar Fundatia Pro a continuat sa refuze sa plateasca. La inceputul anului 2005, AGA din minister decide rezilierea contractului cu Fundatia Pro. Carmazan reuseste insa sa obtina semnarea protocolului cu Sârbu si Sahiafilm iese, practic, din colaps. Dar, surpriza! Carmazan este fortat sa-si dea demisia. In locul lui, este numit, interimar, PD-istul Marius Iurascu.

Sahiafilm: „Un mort frumos, cu ochii vii“
Miscarea avea toate aparentele unui joc de interese politice, mai ales ca Mona Musca fusese cea care girase demiterea lui Carmazan. Numai ca noul director, Marius Iurascu, avea sa se izbeasca de acelasi tip de obstructii. Reabilitarea institutiei strica niste planuri indelung gândite, tocmai când acestea erau pe punctul de a se materializa. „Cand mi s-a propus sa preiau Sahiafilm, am fost avertizat: «Vezi ca preiei un mort frumos cu ochii vii!», spune Marius Iurascu, directorul interimar. N-a fost numai atat. Institutia nu doar ca nu este subventionata, ci dimpotriva. Uite, chiar astazi, nea Sandu Pasculescu, directorul economic, a platit impozitul pe dividende. Ceea ce este o aberatie: sa platesti statului impozit pe dividende, statul fiind proprietarul“.

Iurascu: „Sahiafilm e un challenge cu mine insumi“
Ca sa poata pune studioul pe roate, Iurascu a adus dotarea de „acasa“: „Tot ceea ce vedeti aici este adus de mine. Eu am avut o firma cu un profil asemanator, care avea un profit de 20.000 de dolari pe luna. Ei bine, am inchis-o si am adus tot mobilierul, toata aparatura aici, punându-le la dispozitia studioului. Nu am cerut niciun ban chirie, nu am facut nici macar contract de comodat, desi Sahiafilm castiga bani cu ele. Asadar, eu nu am venit aici ca sa castig bani. Interesul meu e de alta natura, este o ambitie. E un challenge cu mine insumi. Nu condusesem niciodata o companie de stat si voiam sa demonstrez ca si acestea se pot rentabiliza. Si, credeti-ma, se poate, desi am luptat cu piedici imense, puse chiar de Ministerul Culturii, mai exact de AGA“.

Arhiva, carata cu roaba
Dupa declaratiile lui Marius Iurascu, intre Sahiafilm si MCC s-a purtat un razboi pe viata si pe moarte: „In 2004, AGA a semnat o hartie prin care isi dadea acceptul ca buncarul in care era depozitata arhiva sa fie vândut. Iar cand am venit eu la Sahiafilm, am asistat la un spectacol sinistru: niste muncitori carau cu roaba, de la buncar, cutiile cu pelicule de arhiva si le desertau ca pe caramizi in curtea institutiei“… Buncarul cu pricina se afla in Parcul Bordei si are deasupra un teren cu o suprafata de 700 de metri patrati. Vanzarea s-a facut la pachet cu dreptul de folosinta asupra acestui teren. „Contractul are, printre altele, si urmatoarea clauza: in clipa in care Sahiafilm isi primeste dreptul de proprietate asupra terenului (acum e doar administrator), acesta sa fie si el vândut noului proprietar al buncarului, SC Romovi SRL, la un pret agreat de ambele parti. La Bordei, pretul pe metru patrat este de 2.500-3.000 de euro… Este, cu alte cuvinte, o mare lovitura pe piata imobiliara. Eu n-am facut actele de proprietate pentru ca nu vreau ca acest teren sa fie vândut“.

Alta combinatie imobiliara
Loviturile impotriva studioului Sahiafilm au inceput sa curga din toate partile: „S-a mai intâmplat ceva. La vreo doua luni dupa ce m-am instalat eu aici, Administratia Financiara a Sectorului 1, debitorul numarul unu al banilor de la Sahia, a facut o combinatie interesanta cu un alt «actor» de pe piata imobiliara, SC Cota Alpin 1.400. Acesta statea cu banii pregatiti, 233.000 de dolari, ca sa ridice sechestrul de pe cladirea asta (Aviatorilor 106 - n.r.). Ba, la un moment dat, a bagat si banii, iar Administratia Financiara m-a instiintat ca s-a platit creanta. Bineinteles, miscarea se facuse cu acordul AGA de la Ministerul Culturii… Si bineinteles ca atunci am luat foc. I-am amenintat ca fac o conferinta de presa si ca vor zbura toti de acolo. Efectul a fost ca au trimis banii inapoi la firma cu pricina“…

Pagube ministeriale
In pofida acestei hartuieli permanente, Sahiafilm a incercat sa gaseasca solutii de profit. „Sa va dau un exemplu - spune Iurascu. Pana cand am achitat datoriile, nu aveam voie sa fac credit pentru investitii. Ei, bine, la sfarsitul anului 2005 eram pe zero si am avut chiar profit. Mi s-au oferit, de atunci, mai multe posibilitati de a propulsa rapid Sahiafilm, dar nu mi s-a dat aprobarea de a face credit. Chiar de curand am avut o asemenea oportunitate, si anume de a realiza o emisiune TV, cu un pret de 15.000 de euro pe luna. Am cerut de la minister «dezlegare» de a face un credit de 100.000 de euro, pentru niste aparate care-mi lipseau. Au refuzat. As fi castigat intr-un an 180.000 de euro, deci mai mult decat valoarea creditului. Pana la urma, tot am facut emisiunea, dar la un pret de 6.800 de euro pe luna, pentru ca a trebuit sa inchiriez acele aparate. Deci ministerul mi-a adus un prejudiciu de 98.400 de euro, motiv pentru care voi face plangere penala“.

Ultimele productii Sahiafilm
Marius Iurascu nu e suparat insa pe tot ministerul, ci doar pe anumite persoane: „Mi-am dat seama ca toate aceste piedici veneau din partea AGA de la Ministerul Culturii, mai exact din partea unei doamne pe nume Mihaela Hamza. In fiecare sedinta, respectiva doamna imi cerea sa facturez datoriile de la Pro, ceea ce ar fi generat impozitarea datoriei noastre ca venit real. Adica inca vreo zece miliarde datorii la stat, pe care Sahia nu mai avea de unde sa le plateasca. Ca detaliu anecdotic, pot sa va arat ca aceasta doamna era nominalizata, pâna nu de mult, in AGA la Sahiafilm, in AGA la Animafilm si in Consiliul de Administratie la RADEF“.
Ar mai fi de adaugat ca, din 2005 incoace, in studioul Sahiafilm s-au realizat urmatoarele productii (documentare, videoclipuri, scurtmetraj fictiune): „Bose“ (in memoria regizorului Bose Pastina), „7,2 Richter“, „Palatul de Justitie“, „Palatul Telefoanelor“, „9,22 PM“, „Tzuicha-cha“, „Novotel“, „Pam-Para-Ram“ si „Rafaga & Korect“. Mai sunt in productie un DVD cu Gheorghe Zamfir, „Baneasa Shopping“, „Depozite Chiajna“, „La Stejari“ si documentarul „Timpul sa vorbeasca“.

Mihaela Hamza: „De ce numai eu sunt vizata?“
„Nu mai fac parte din nicio structura AGA, de la inceputul anului. Dar, oricum, nu era nicio incompatibilitate in asta. Recuperarea datoriilor de la Fundatia Pro s-a datorat AGA, nu lui Carmazan. Daca nu dispuneam rezilierea contractului, Adrian Sarbu n-ar fi semnat protocolul. De ce nu a obtinut el banii pana atunci? In privinta lui Marius Iurascu, cred ca e suparat pe mine pentru ca odata am propus sanctionarea lui. Dar dreptul de a accepta sau refuza creditul de investitie apartine exclusiv ministrului, nu e de competenta AGA. Exista si o motivatie: creditele mari se fac cu garantii ipotecare, deci trebuia garantat cu cladirea. In alta ordine de idei, nu vi se pare ciudat ca, dintre toti membrii AGA, numai eu sunt vizata?“